| abstract
| - thumb|right|250px|Localizarea istroromânilor în Peninsula Balcanică După unii lingvişti[#endnote_u], istroromâna este o limbă aparte aparţinând subgrupului de est al limbilor romanice, la fel ca româna, aromâna şi meglenoromâna. Alţi lingvişti[#endnote_a] consideră că istroromâna este un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, aromân şi meglenoromân. Vorbitorii acestei limbi sunt istroromânii. Istroromâna este vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria, în partea de nord a Mării Adriatice, în Croaţia, de către o populaţie ai cărei membri îşi zic vlåş[#endnote_v] sau rumâń (varianta rumâri), dar care sunt numiţi ćiribirci sau ćići de către croaţi şi istroromâni sau vlahi istrieni de către lingvişti. Multe sate au nume româneşti cum ar fi: Jeiăn, Şuşńeviţe, Buzet (de la „buză”), Katun (cătun), Gradinje (grădină), Letaj, Sucodru (de la „codru”), Costârcean (nume românesc de persoană). Din cauză că istroromânii nu sunt recunoscuţi oficial ca minoritate etnică în Croaţia, o statistică oficială nu există, datele fiind pur estimative. Un studiu din 1994[#endnote_E] estimează numărul lor între 555 şi 1500. Cartea roşie a limbilor în pericol a organizaţiei internaţionale UNESCO aminteşte despre limba istroromână ca fiind „grav periclitată”, întrucât nu există nici învăţământ, nici presă scrisă în această limbă. Numărul istroromânilor a scăzut mai ales după al doilea război mondial prin emigrare şi prin asimilare de către populaţia majoritară. O oarecare speranţă o reprezintă Asociaţa Culturală a Istroromânilor "Andrei Glavina", înfiinţată în 1994.
|
![[RDF Data]](/fct/images/sw-rdf-blue.png)